luni, 22 mai 2017

SUMAR LITEROMANIA NR. 20



SUMAR LITEROMANIA NR. 20

Raul Popescu, Ereticul Culianu şi lumea de dincolo (click)
Dorica Boltașu Nicolae, Blocul (click)
Adina Dinițoiu, „A fost Evul Mediu misogin?”. Misoginism şi feminism în Franţa (click)
Radu Paraschivescu, Am fost cândva femeie de onoare și alte povestiri (fragment) (click)
Ezra Pound, Ghid spre kulthură (click)
Veronica D. Niculescu, Golul cel bun. Despre scris și bucurie (click)
Ruxandra Cesereanu, Scrisori venețiene de dragoste (IV) (click)
Radu Niciporuc, O vizită la Jardin des Plantes (click)
Péter Demény, Negarea inocenței (click)
Valeriu Gherghel, Cum arată filosoful scufiilor de noapte? Exact ca un neamț (click)


sâmbătă, 20 mai 2017

În căutarea trupului uitat. Despre himerele din ”Frumoasa fără corp” de Gheorghe Crăciun




Scriitorul Gheorghe Crăciun s-a născut pe data de 8 mai 1950, în comuna Tohanu Vechi, județul Brașov. Marcăm momentul printr-un eseu despre romanul Frumoasa fără corp, roman apărut în 1993. 


I
Sentio, ergo sum

„Totul este biografie corporală în cărţile mele”, mărturisea scriitorul Gheorghe Crăciun într-un eseu apărut în revista Interval (Dintr-un „Caiet de teze”, nr.4 (12), 1998). Da, totul este corporalitate la Gheorghe Crăciun în măsura în care această corporalitate reprezintă o tendinţă de de-corporalizare (pentru a nu o numi chiar des-fiinţare). Paradoxul Crăciun ar putea fi enunţat cam aşa: în căutarea unui trup este anulată corporalitatea (cu toate acestea, ideea de trup nu este pierdută; din acest punct, însă, lucrurile devin, vom vedea, ceva mai complicate). Ideea este prezentă cu asupra de măsură şi în romanul Frumoasa fără corp (publicat în 1993), roman care încă din titlu anunţă acea de-corporalizare despre care am scris mai sus. Aş spune, fără să greşesc, că acest roman îl reprezintă cel mai bine atât pe omul, cât şi pe scriitorul Gheorghe Crăciun. 

Frumoasa fără corp este un roman al dorinţei: „Ce caut şi ce nu găsesc?” se întreabă Vlad Ştefan, unul dintre personajele romanului. Chiar basmul cules de Kunisch (Die Jungfrau ohne Körper) şi versificat de Eminescu (Miron şi frumoasa fără corp) este un basm al dorinţei (așa cum și poemul eminescian Luceafărul este, la urma urmei, un poem al dorinţei - al dorinţei de a căpăta un trup, de a iubi un trup, de a iubi cu un trup). 


În romanul lui Gheorghe Crăciun este evidentă dorinţa de certitudine, dorinţă satisfăcută temporar printr-o exacerbare a corporalităţii, a simţurilor, care duce, în cele din urmă, la dorinţa anulării acestei corporalități: „Nu pot să scap de mine, de trupul meu, de gândurile mele, de cuvintele mele”. Această de-corporalizare se face în numele unui „nou” trup, un trup pe care îl adăpostim în interiorul nostru, adevăratul nostru trup, un trup de unde provine „ceea ce ne face să gândim, să trecem prin stări de contemplaţie, să fim cinici, predispuşi la melancolie, activi şi practici, tandri sau nervoşi, visători, veseli, amărâţi, serioşi, gravi, puşi pe glume şi în nenumărate alte feluri.” În Lepădarea de piele, partea a VI-a romanului, autorul (de fapt naratorul, ca să păstrăm convenţia romanescă) mărturiseşte:

„Tot ceea ce am scris din 73 încoace a însemnat pentru mine o aventură a căutării trupului, a fantasmelor din care se alcătuieşte consistenţa sa zilnică, o căutare disperată a unei corporalităţi ireductibile, coincidentă la rigoare chiar cu persoana mea…Trupul este gura vorbitoare, mâna şi mişcarea, clipirea pleoapei, sufletul, senzaţiile, prezenţa gândului, emoţia şi atingerea, tăcerea cărnii, acea interioritate raţională şi viscerală din care se naşte limbajul (s.m.).” 
 
Romanul Frumoasa fără corp are şapte părţi (Starea de graţieCaietul albastruStudii după natură,Sfârşitul veriiSomnul băutorului de apăLepădarea de pieleEpilog). În prima parte, Starea de graţie, este povestită reîntoarcerea, pentru câteva zile, a inginerului Octavian Costin în satul de munte în care a fost repartizat cu ani în urmă, Nereju (satul vrâncean în care a fost repartizat Gheorghe Crăciun ca profesor). Odată intrat în acea lume, pe care a cunoscut-o cu ani în urmă, Octavian (Tavi) este cuprins de o stare de nelinişte, de nesiguranţă - acea lume îi pare ireală, pustie, ca şi cum s-ar retrage din faţa sa, s-ar ascunde. Durerea de dinţi este singurul lucru care îi mai aminteşte de realitate, de realitatea trupului său: „Ca şi cum trupul lui numai asta ar fi aşteptat până atunci, să-i arate cât este el de viu şi de potrivnic oricărei încercări de a-i uita prezenţa.” Singurul lucru real, așadar, e legat de corpul său: „Realitatea lui era durerea”. Dorinţa lui Tavi este evidentă încă din primele pagini: evadarea dintr-un spaţiu anume, dintr-un timp anume, și reîntoarcerea într-un alt timp, cel al vacanţei - un interval al timpului altfel. Setea care îl chinuie pe rătăcitor îl determină să caute Fântâna lui Şandru. (O trimitere la apa Lethe, cea care poate dărui uitarea? Mai mult ca sigur). Ca o paranteză, de menționat că irealul contaminează totul în jur, decorul, sub influența acestuia, estompându-se: „ (…) iar clădirea lângă care te afli, învăluită în aceeaşi nefirească tăcere, drumul cu totul pustiu, lumina limpede şi aerul încremenit al amiezii nu te mai reţin cu nimic în prezentul acesta, căci dincolo de nemişcarea lui abstractă tu întrevezi un mister, o realitate pe care nu poţi să o desluşeşti, pentru că nu ai trăit-o, dar pe care ai fi în măsură, cu uşurinţă şi absurdă nostalgie, să ţi-o închipui”. E vorba aici de imaginaţia care intervine tocmai pentru ca necunoscutul - mai ales instalat într-un loc mai înainte cunoscut - să nu înspăimânte. Aflându-se în faţa Fântânii lui Șandru, o zăreşte, ieşind din vechea clădire a şcolii, pe Olimpia Ionescu (Pia), „profesoara de naturale”, care pare o arătare contaminată de irealitatea acelor locuri: „E o tânără zveltă, înaltă, cu pielea albă şi ochi întunecaţi, foarte vii, cu părul greu şi roşu ca arama. Picioare suple, glezne fragile, pantofi albi de pânză…Trece plutind pe lângă rondul de flori ce mărgineşte temelia clădirii şi dispare în curte, după desele tufe de liliac.”

Citiți continuarea textului aici, pe Literomania nr. 19


miercuri, 17 mai 2017

SUMAR LITEROMANIA NUMĂRUL 19




SUMAR LITEROMANIA NUMĂRUL 19

Raul Popescu, În căutarea trupului uitat. Despre himerele din ”Frumoasa fără corp” de Gheorghe Crăciun (click)
Alexandru Mușina, poezia în pijama roz (click)
Adina Dinițoiu, L’universalisme de la littérature a créé l’histoire authentique de l’homme (Milan Kundera) (click)
Radu Jörgensen, Exit 45. Tragedie academică americană.  (click)
Roberto Bolaño, O povestioară lumpen (click)
Ruxandra Cesereanu, Scrisori venețiene de dragoste (III) (click)
Péter Demény, Transilvania expres (click)
Valeriu Gherghel, Mihai Ursachi citindu-Se pe El Însuși (click)

Radu Niciporuc, Cuib de rândunică albă (click)