Se afișează postările cu eticheta vampiroteca. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta vampiroteca. Afișați toate postările

joi, 5 mai 2016

Vampiroteca. Scurt istoric al filmelor cu vampiri din anii ’90 până în prezent




Lord Byron, Sheridan Le Fanu şi Bram Stoker au impus în literatură un personaj straniu şi controversat: vampirul. Demonic, fermecător şi înspăimântător în acelaşi timp, vampirul, care prin romanul Dracula al lui Bram Stoker a intrat definitiv în galeria personajelor literare de neuitat, va deveni, de asemenea, prin pelicula Nosferatu din 1922, aparţinând lui F.W. Murnau, o prezenţă obişnuită a lumii de celuloid. De-a lungul timpului, acest personaj a suferit numeroase avataruri, lucru evident şi în filmele care îl au ca protagonist. Dacă în secolul XX, clişeele legate de latura demonică a vampirului au fost aproape imposibil de eludat, în secolul XXI aceste clişee au fost, în sfârşit, forţate, cu rezultate mai mult sau mai puţin spectaculoase.

Probabil că Francis Ford Coppola a fost primul care, prin ecranizarea din 1992 a romanului semnat de Bram Stoker, a adus pe ecrane un altfel de Dracula, un soi de danddy îndrăgostit care rătăceşte pe străzile Londrei în căutarea iubitei sale eterne. În 1994, Interview with the Vampire, ecranizare a unui roman dintr-o serie aparţinând lui Anne Rice, a propus, la rându-i, un vampir romantic, justiţiar, măcinat de dileme morale. Imaginea vampirului romantic, dar cu evidente note ironice, în curat stil postmodernist, este de regăsit şi în serialul True Blood, un fenomen al anilor 2000. Ultimele episoade din True Blood au fost difuzate în 2014,  iar de atunci, cu unele excepţii, nu s-a mai întâmplat mare lucru cu acest personaj al vampirului. Nu trebuie uitat, de asemenea, Let The Right One In, film din 2008 al regizorului Tomas Alfredson, care mizează pe motivul copilului-vampir, prezent şi în Interview with the Vampire.

În ultimii doi ani, filmele cu vampiri au devenit o raritate. Probabil că, după boom-ul True Blood, vampirul are nevoie şi el de o binemeritată odihnă. În plus, moda fantasy, impusă de un alt serial, Game of Thrones, a atras atenţia din plin, marginalizând moda vampirilor (fie ei şi romantici). Totuși, așa cum am spus deja, există excepţii, câteva filme din 2014 şi 2015 care au plusat pe acest personaj. Înainte de a vorbi despre aceste filme, se mai impune o precizare. Într-un stil ironic, buf, The Fearless Vampire Killers, or Pardon Me, But Your Teeth Are in My Neck, pelicula din 1967 a lui Roman Polanski, a demontat o întreagă mitologie a vampirului, trend care, peste ani, a fost reluat, din păcate, de filmele hollywoodiene, şi aici mă refer în special la Vampire in Brooklyn, o peliculă dezamăgitoare, marca Wes Craven, şi Dracula: Dead and Loving It, al lui Mel Brooks. Nota ironică, à la Polanski, s-a păstrat, însă, şi în cazul unor pelicule destul de reuşite, apărute în ultimul timp, ca Dark Shadows, filmul din 2012 al lui Tim Burton, sau What We Do in the Shadows, film din 2014 care a trecut neobservat de amatorii de gen, în ciuda calităţilor sale.

Cele de mai sus fiind spuse, iată o foarte scurtă retrospectivă 2014-2015 a filmelor cu vampiri. Poate va surprinde - sau poate că nu -, una dintre cele mai interesante pelicule cu vampiri din ultimii ani îi aparţine lui Jim Jarmusch. Only Lovers Left Alive, film lansat la începutul lui 2014, un film straniu care evocă un alt titlu din palmaresul lui Jarmusch, Dead Man (1995).

Incipitul filmului este un adevărat vertij muzical şi coregrafic, hipnotic, care te atrage vizual şi auditiv în lumea poveştii. Protagoniştii sunt Adam (interpretat de Tom Hiddleston, actor mai cunoscut deocamdată doar pentru rolul lui Loki din franciza Marvel The Avengers,) şi Eve (o Tilda Swinton surprinzătoare, ca întodeauna), un cuplu de vampiri, secondaţi de discretul Kit (uitatul John Hurt, care, din păcate, nu a mai avut în ultimii ani decât roluri mici, secundare), nimeni altul decât faimosul dramaturg Christopher Marlowe. Adam este un muzician de tip underground, discret, deloc doritor de faimă, dar care, ni se sugerează, ar fi fost, în alte vremuri, însuşi Paganini, sau, cel puţin, a compus unele dintre Capriciile acestuia. Mai mult, tot el s-ar afla şi în spatele unui cvartet de coarde semnat de Schubert. Din discuţiile sale cu Eve, reiese că nici lumea literară nu i-a fost străină. Prieten apropiat cu Shelley şi Byron, pe acesta din urmă numindu-l „măgar sclifosit”, dar şi cu decadenţii francezi de sfârşit de secol XIX, l-ar fi cunoscut pe însuşi William Shakespeare.

Filmul lui Jim Jamrusch este un omagiu dedicat estetismului şi decadentismului, intenţie care îşi găseşte pe deplin împlinirea în imaginile superbe, dar şi în fermecătorul soundtrack (muzica aparţine formaţiei lui Jarmusch, SQÜRL, şi compozitorului olandez Jozef van Wissem).
   
        
A Girl Walks Home Alone at Night (2014), al regizoarei iraniene Ana Lily Amirpour, este un experiment demn de un David Lynch. Alb-negru; filmul impresionează în primul rând prin atmosferă. Despre scenariu nu se pot spune însă prea multe. Pe scurt, în oraşul Bad-City îşi face de cap o vampiriţă (interpretată de Sheila Vand, actriţă cunoscută din Argo), un soi de justiţiar singuratic. Vampiriţa întâlneşte un băiat, iar acesta se va îndrăgosti de personajul misterios. Este o poveste despre singurătate, despre viaţa pe care o trăim inerţial, fără a încerca să-i dăm un sens. Fiind în primul rând un film experimental, A Girl Walks Home Alone at Night testează flexibilitatea genului horror, aşa că merită cu prisosinţă văzut nu numai de amatorii de gen.

Ca o paranteză, nici în Only Lovers Left Alive, nici în A Girl Walks Home Alone at Night, nu apare menţionat cuvântul „vampir”.

 Şi, nu în ultimul rând, merită menţionat în această retrospectivă What We Do In The Shadows (2015), al regizorilor Jemaine Clement şi Taika Waititi, un film care deconstruieşte, în stilul lui Roman Polanski, mitul vampirului demonic. Personajele, Viago, Vladislav, Deacon şi Petyr, nişte vampiri sadea, încearcă să se adapteze ritmului modern de viaţă. Situaţiile sunt amuzante, mai ales atunci când personajele se dovedesc destul de intimidate de evoluţia socială şi tehnologică a umanităţii. Pelicula nu îşi propune să depăşească stadiul de comedie neagră, să transgreseze genul prin ceva anume, ceea ce nu o discreditează. Problemele vampireşti sunt, în fond, tot nişte probleme omeneşti (sau cel puţin nu diferă prea mult de acestea din urmă) - cam acesta ar fi mesajul filmului.

Sfârşitul de secol XX şi începutul de secol XXI s-au dovedit destul de fertile pentru personajul de celuloid al vampirului, care şi-a dezvăluit, în acest răstimp, atât latura sa romantică, cât şi latura sa stângace, de inadaptat. Demonismul personajului, de cele mai multe ori, a fost lăsat deoparte. Am omis din această retrospectivă filme ca Twilight sau Dracula. Untold Story din motive evidente: ori sunt și au fost excesiv analizate, aşa că o prezentare a lor ar fi inutilă, ori nu aduc nimic nou în ceea ce priveşte personajul vampirului.

           
Apărut în revista "Steaua", nr. 1/ 2016       

duminică, 9 iunie 2013

Vampiroteca



Cam greu găseşti, dacă eşti mai mofturos, un film cu vampiri care să fie, dincolo de clişeele inevitabile, un pic altfel. Totuşi, câteva pelicule reuşite există chiar şi în acest caz, cum ar fi, ca să dau un exemplu clasic, acel Vampyr al lui Carl Theodor Dreyer din 1932, adaptare după Carmilla, povestirea lui Sheridan Le Fanu. Totuşi, nu despre filmul lui Dreyer va fi vorba mai departe, ci despre un altul, ceva mai recent, adică din 2009, şi anume despre Thirst, un film special al unui regizor aparte.


sâmbătă, 8 decembrie 2012

După moartea lui Dracula...





La o primă vizionare, Nadja pare un fel de conglomerat de elemente mai mult sau mai puțin stranii, recognoscibile, ce e drept, în numeroase filme cu vampiri, dar care aici dau destul bine. Pentru că deseori personajele și acțiunea sunt tratate în notă ironică, putem spune -așa, școlărește- că avem de-a face mai degrabă cu o pastișă a genului. Semnată de un regizor obscur (poate doar Hamlet-ul din 2000 cu Ethan Hawke să-i mai vină în ajutor la Judecata de Apoi), e vorba de Michael Almereyda, pelicula Nadja nu i-a dat pe spate pe amatorii de horror, dar a prins la puținii amatori de indie. În orice caz, avem de-a face cu un film aparte care, într-un fel, se detașează de creațiile genului căruia îi aparține tocmai prin tendința pomenită mai de sus de a pastișa. Deși a pornit de la pelicula Dracula's Daughter (1932), Almereyda s-a îndepărtat de povestea inițială. Nadja, protagonista poveștii, o tânără dintr-o familie bogată, recunoaște de la bun început că nu se pricepe la nimic și că familia sa a făcut avere exploatându-i pe cei săraci. De o prețiozitate aristocrată, ea epatează prin exprimarea tendențios aforistică dar și prin pasiunea pentru vodcă. Vestea că tatăl ei, contele Dracula, a fost omorât o determină pe Nadja să renunțe la periplul său prin America, decizie nu tocmai ușoară, căci în State îi mergea bine-mersi, având la discreție atât sânge proaspăt, cât și vodcă. Ați ghicit, Nadja, întocmai celebrului său tată, este vampir. Deși luată prin surprindere, nu pierde timpul și, secondată de Renfield, un tânăr aghiotant îndrăgostit de cruda sa stăpână, merge la morgă pentru a recupera trupul lui Dracula (așa, ca fapt divers, recepționistul de la morgă este interpretat de David Lynch, producătorul filmului), după care pornește în căutarea fratelui ei geamăn, Edgar. Scena de la morgă devine de un burlesc incredibil, mai ales pentru spectatorii români, în momentul în care Nadja rostește numele întreg al contelui, dar vă las să aflați singuri numele cu pricina. Pe urmele vampiriței se află, în buna tradiție a poveștii lui Stoker, Van Helsing (Peter Fonda) secondat de Jim, soțul lui Lucy, o tânără mușcată de Nadja într-un moment de pasiune adulterină. De remarcat că Peter Fonda s-a descurcat onorabil în pielea în pielea bătrânului vânător de vampiri, un personaj savuros, dominat de dese crize de paranoia (în câteva cadre, unde apare cu spatele, zelosul Peter Fonda îl încarnează pe însuși Dracula; chestie de buget, v-ați dat seama!). În cele din urmă, Nadja își găsește fratele. Acesta, însă, surpriză!, și-a reprimat natura de vampir și își urăște sora tocmai pentru că a urmat căile sângeroase ale tatălui – un tată urât, în aceeași măsură, de amândoi. Iată-ne pe deplin introduși în mediul unei familii disfuncționale (asta pe lângă faptul că Jim și Lucy formează, la rândul lor, un cuplu la fel de disfuncțional). Și ar mai fi de povestit, dar nu o voi face. Vă las să vedeți filmul lui Alemereyda și să vă faceți singuri o părere despre stranietățile acestuia.


Plusuri:
  • opțiunea pentru varianta alb-negru, evocând atmosfera vechilor pelicule horror (de altfel, într-un cadru-flashback apare însuși Bela Lugosi în rolul Dracula din White Zombi); avem multe cadre de o frumusețe stranie;
  • Lucy este transformată în vampir de o femeie (adică avem de-a face cu un ”vampire lesbian movie"!);
  • soundtrack-ul beton: My Bloody Valentine, Portishead;
  • Peter Fonda în rolul unui Van Helsing hippie.
Minusuri:
  • artificialitatea mult prea vizibilă pe-alocuri a jocului actoricesc;
  • limba română pocită (coincidență sau nu, actrița Elina Löwenshon este născută în București);
  • clișeul Dracula-Ceaușescu;
  • plot telenovelistic.


    Nadja, r. Michael Almereyda, SUA, 1994

sâmbătă, 1 decembrie 2012

Keitel, Clooney si Tarantino împotriva vampirilor de la ”Twsited Tits”





În From Dusk till Down totul degenerează într-o nebunie tipică unui film de categoria B sau C și nu-i de mirare, căci pelicula e regizată de Roberto Rodriguez și produsă de Tarantino. Nedezmințind modelul Tarantino/ Rodriguez, acțiunea începe în trombă și te înșfacă al dracului de bine timp de 108 minute. Apoi, nu mai puțin te prinde în mreje și foarte trăznitul cuplu Clooney-Tarantino, un Clooney proaspăt ieșit din ER și un Tarantino dornic mai mult ca niciodată să se joace de-a actorul. Acțiunea este și nu este simplă (atenție! urmează spoilere cât cuprinde! :)). Personajele lui Tarantino și Clooney, frații Gecko, niște tipi certați cu legea și cam duși cu pluta, fug de poliție lăsând în urma lor mormane de cadavre. Pe parcurs, un preot (Harvey Keitel) și cei doi copii ai săi cad în mâinile fraților Gecko și îi ”ajută” pe aceștia din urmă să treacă granița în Mexic. Până aici avem de-a face cu un film foarte tare de acțiune gen Desperado. În paranteză fie spus, avem chiar și doi actori din seria Desperado: Selma Hayek, foarte, foarte hot, și Danny Trejo – probabil tot în rolul nemuritorului Machete, un Machete, de data asta, vampir; dintre bunăciunile filmului, aș mai numi-o și pe Juliette Lewis, picată aici după ce a prestat în pelicule ca Whats Eating Gilbert Grape și Natural Born Killers. Lucrurile se complică însă (și mai mult) după ce personajele ajung în Mexic și se opresc la un local cu nume kinky, Twisted Tits, un paradis în mijlocul deșertului, un loc plin de băutură și femei topless (ooooo, da!). Paradisul însă, după lăsarea serii, se transformă într-un iad plin de vampiri (îți vine să-ți spui că nu degeaba aceste locuri ale pierzaniei sunt anatemizate cu atâta râvnă! Cââââââh!). În fine, Clooney, Tarantino și Keitel, neavând de ales, fac echipă împotriva monștrilor sangvinari. Unele dintre armele cu care vampirii sunt ținuți la distanță surprind prin originalitate; de exemplu, câteva prezervative sunt umplute cu apă, apă sfințită apoi de părintele Keitel, prezervativele cu pricina dovedindu-se niște arme eficiente în lupta cu hoarda de vampiri. Of, să vă mai povestesc? Nu, gata cu spoilerele!
Pelicula din 1996 a lui Rodriguez, pe lângă setul de artificii caracteristic cuplului Tarantino/ Rodriguez, propune ceva nou: vampirii (ei bine, mai e și ciudatul cuplu Tarantino- Clooney, poate prea puțin exploatat în economia poveștii). În 2007, Rodriguez se va mai juca cu genul horror și în Planet Terror, unde lumea, de data asta, va fi amenințată de zombi. Dar despre Planet Terror cu altă ocazie, când probabil voi scrie câte ceva și despre The Walking Dead, serial foarte bine controlat din culise de către iscusitul Frank Darabont. Până atunci, (re)vedeți From Dusk till Down! Zău că merită. Pe bune!


  From Dusk Till Dawn, r. Roberto Rodriguez, SUA, 1996