Cele de (ne)măsurat

„Fără a-şi stabili, de fiecare dată, coordonatele spaţiale, nici un om nu poate să evolueze.” (Daniel Kehlmann, Măsurarea lumii)


Daniel Kehlmann a fost considerat, la începutul anilor 2000, marea revelație a literaturii germane contemporane. În 1997, după studii de Filozofie şi Litere – la numai 22 de ani –, publică primul său roman, dar faima va sosi mai târziu, odată cu apariţia romanului Eu şi Kaminski. Personalitate complexă, publică numeroase articole, eseuri, ţine prelegeri la Universităţile din Mainz, Wiesbaden şi Göttingen, este un răsfățat al premiilor literare.

Prin Măsurarea lumii, roman apărut în 2005, Kehlmann demonstrează că este, fără doar și poate, un prozator pursânge. Măsurarea lumii poate fi considerat, la o primă vedere, un roman istoric, scris, însă, într-o manieră atipică, postmodernă (liniuţele de dialog, de exemplu, sunt suprimate, dialogurile fiind povestite). Replicile par, astfel, relatările unui narator pus pe şotii, ironic (dar şi, în bună tradiţie postmodernă, autoironic).

Matematicianul şi astronomul Carl Friederich Gauß şi geograful Alexander von Humboldt sunt protagoniștii romanului lui Khelmann, personaje pline de umor (de cele mai multe ori involuntar) şi ale căror destine par a fi guvernate de dictonul: „Atunci când te sperie un lucru, o bună idee este să-l măsori”. Cei doi nu sunt descriși într-un mod prea măgulitor, dimpotrivă, în prim-plan sunt plasate mofturile, ifosele lor – toane justificate de o perpetuă stare de nemulțumire. De reţinut aici cuvintele ciufutului Gauß: „Este ciudat şi nedrept, a spus Gauß, chiar tipic pentru bunul-plac al destinului faptul că te naşti într-un anumit timp, al cărui prizonier rămâi, fie că îţi place sau nu. Unii pot fi din cale-afară de favorizaţi faţă de cei din trecut, iar alţii sunt sortiţi să devină clovnii viitorului”.

Continuarea textului aici, pe Literomania nr. 25